miercuri, 23 octombrie 2013

Primul meu maraton.




      Miroase deja a toamna.Este un anotimp in care ma regasesc cel mai mult.Un anotimp special, incarcat de culoare, schimbare, renastere.Este singurul tablou complet care are cate putin din frumusetea celorlalte anotimpuri.Parca acum, natura isi lasa amprenta in cel mai frumos mod posibil.Iar aceasta amprenta, nu a lasat-o numai in exterior.A facut mai mult de atat.A lasat o amprenta si in interiorul meu.Pentru ca pe data de 6 Octombrie 2013,  am reusit sa termin primul meu maraton in cadrul evenimentului international Bucharest International Marathon.Este un sentiment pe care nu il pot transpune in intregime prin cuvinte.Trebuie sa-l traiesti si sa-l experimentezi singur ca sa-ti dai seama de semnificatia si valoarea lui.

 Cum a inceput ?

    Tin minte ca acum exact un an de zile in urma aveam un vis.Totul porneste de la un vis, o idee.Vroiam cu toata fiinta mea sa reusesc, sa alerg 42 de km. Mai mult de atat, vroiam sa ma pot bucura de alergarea unui maraton in cat mai multe orase europene.
A trecut ceva timp de atunci si recunosc ca am avut momente in care nu credeam ca pot rezista sa alerg aceasta distanta.Au fost perioade cand incetam sa mai ma antrenez.Am experimetat multa durere, multe zile fara cresteri notabile, multe provocari la nivel mental si chiar abandon.Dar partea frumoasa tocmai acum apare.Pentru ca in acest proces, am descoperit lucruri despre persoana mea pe care nu le cunosteam.Am realizat ca dispun de resurse suplimentare de energie de care nu eram constient.Am invatat ca nu trebuie sa-mi fac griji de circumstantele actuale si ca trebuie sa ma focusez pe scopul meu inainte de toate.Am invatat ca daca amani mai mult timp un lucru de care iti este frica, cu atat ai mai multe sanse sa sfarsesti prin a nu-l realiza.Asa ca am mers inainte si am ajuns pana in ziua concursului, pregatit mai mult mental decat fizic.

 Cum a fost in timpul cursei ?

   Nu stiu cum a fost pentru ceilalti participanti, dar pentru mine a fost greu.Nu vreau sa ma ascund dupa cuvinte frumoase.Vreau sa fiu sincer si sa spun exact ce am simtit.Pana la kilometrul 35 totul a decurs foarte bine.Neasteptat de bine.Dupa ce am depasit acest kilometru lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai rau.Prima data si-au facut aparitia durerile la nivelul articulatiilor.Din cauza alergarii pe suprafata dura se inflamasera si devenisera mai rigide si nesigure.Erau momente in care vroiam sa renunt.Simteam cum acele cateva motive care imi dadeau putere sa continui, pierdeau teren din ce in ce mai mult in fata durerii.Cred ca in aceste momente se dezvaluie taria de caracter a unui om.Este o lupta incredibila care se da in interiorul tau.Am trait acele clipe in care am vazut ce este dincolo de durere, nu am fugit de ea, m-am imprietenit cu ea si am incercat sa o domin.Nu a fost usor.Insa stiam ca ea este o etapa necesara in drumul meu spre reusita.Nu se poate altfel.Trebuie mai intai sa cunoastem partile grele ca sa putem aprecia si partile bune.Asta e regula.Si uite asa incercam sa ma incurajez singur gandidu-ma ca cu cat durerea este mai mare cu atat satisfactia mea o sa fie pe masura.Ma apropiam deja de kilometru 40, cand au inceput sa apara crampele in zona gambelor.Era prima data pentru mine cand experimentam acest lucru de cand am inceput antrenamentele.M-am oprit pentru cateva secunde, am facut cateva miscari de intindere si m-am analizat putin din punct de vedere fizic.Era o situatie putin ciudata, in sensul ca organismul meu putea sustine usor acel efort  aerob, insa nu mai aveam ajutor din partea picioarelor.Ultimii 2 kilometrii aproape m-am tarat pana la linia de sosire.Nu glumesc.Pe utima suta de metrii nu puteam sa mai fac nimic.Ma uitam neputincios la timpul care trecea si pasii mei parca deveneau tot mai grei spre linia de sosire.Dupa ce am ajuns la final, cateva secunde nu am realizat ca tocmai terminasem un maraton.Endorfinele mi-au luat instant durerea si parca tot corpul meu amortise.Nu mai simteam nimic.Ma bucuram doar de acel sentiment de satisfactie.Faptul ca am terminat era tot ce conta atunci.Nimic din ce se intampla in jurul meu nu mai conta.
    A fost o experienta deosebita si vreau pe aceasta cale sa multumesc antrenorului Vlad Matasa, care a fost un adevarat sustinator pentru mine pe toata durata competitiei.Mi-a oferit toate cele necesare si a avut grija sa nu imi lipseasca nimic - apa, energizante, masaj.M-a incurajat sa merg mai departe si o parte din reusita mea se datoreaza si prezentei lui.Mai trebuie sa multumesc aici si organizatiei unde lucrez FILDAS si CATENA GRUP, in special doamnei Anca Vlad, pentru suportul financiar acordat.

   De ce am vrut sa fac asta ?

   Sunt o persoana pasionata de sport inca din copilarie.Mi-a placut miscarea si tot ce reuseste sa transforme in jurul ei.Mi-a placut sentimentul pe care il trezeste in oameni.Mi-a placut faptul ca reuseste sa te dezbrace de toate lucrurile negative si sa te imbrace cu ceva pozitiv, de admirat.Sportul lucreaza pe mai multe planuri - atat la cel fizic cat si la cel mental.Sa-ti asculti corpul inseamna sa asculti pentru o mai buna relatie cu tine insuti.Lucrezi cu propriile tale temeri si probleme interioare, pentru a deveni o persoana mai buna si mai inteleapta.Inveti sa ai rabdare cu tine, sa ii intelegi pe ceilalti , sa vezi lucrurile din alta perspectiva.Inveti sa traiesti cuvintele dincolo de sensurile lor si sa traiesti acele sensuri dincolo de durerea fizica.De aceea iubesc eu sportul.El este pentru mine o modalitate de crestere.De transformare.De imbunatatire a felului meu de a fi.O unealta prin care pot sa ma descopar pana la cel mai mic detaliu.Pot sa ma depasesc mereu si sa gasesc alte provocari mai mari.Si stiti ce este mai interesant ? Imi place persoana care am descoperit-o.Este mai sincera, mai autentica, iubeste mai mult, intelege mai bine oamenii din jur si are o incredere mai mare in viata.

  Unde si cand se termina aventura ?

    Miscarea ne tine in viata.Ne da un motiv, un scop pentru care sa mergem mai departe.Ne schimba starea.Ea nu are un sfarsit.Este la fel ca dezvoltarea personala, un drum care nu se termina niciodata.O aventura inepuizabila.Mai mult de atat sportul este locul in care ne regasim puterea, echilibrul, fericirea.
Este un fel de medicament natural pentru corpul nostru si un dar pentru suflet.