vineri, 24 mai 2013

Ce m-a invatat pe mine un semimaraton ?




      

    Stim cu totii ca miscarea in general tonifica, relaxeaza, dezvolta si ne tine organismul in forma.Ceea ce nu stim chiar toti este limita proprie a fiecaruia dintre noi.Unde vrem sa ajungem si cat de mult vrem sa ne fortam organismul ? Exista limite ? Eu unul, incep sa cred ca singura limita care exista, este numai aceea care o creez eu.Aproape la fiecare antrenament mai dificil duc o lupta inversunata cu limitele mele.Ulterior ajung sa realizez ca acele limite erau mai mult mentale decat fizice si ca adevarata provocare se da de fiecare data in interior si foarte putin in exterior.


   Pentru multi dintre noi, numai gandul sa alergi 21 de KM fara sa te opresti, este un aspect care depaseste cu mult si cele mai indraznete vise.Vise pentru unii , realitate pentru altii.Spun vise pentru ca in urma cu ceva timp aceleasi convingeri le aveam si eu in momentul in care am vrut sa alerg primul kilometru.Ma gandeam ca distanta este prea mare pentru a putea fi parcursa, ca iti trebuie genetic foarte bun, etc.Pe langa oboseala  fizica, aveam o mare provocare cu mintea mea care imi juca feste si ma sabota in parcurgerea scopului.Mintea noastra este un instrument minunat ! Asta daca stim sa o  folosim in ajutorul nostru si nu  impotriva noastra pentru a ne limita in ceea ce facem.

  In momentul in care ma gandeam ca trebuie sa alerg 21 de km, iar de la nici primul km eram epuizat si fara energie, in capul meu erau o multime de ganduri : "Nu poti alerga atat ! De ce faci pe viteazul ? Nu trebuie sa demonstrezi nimic nimanui! Trebuie sa ai grija de tine, te fortezi prea mult! Opreste-te sa te odihnesti putin !"

  Privind strict din acel punct de vedere mintea mea avea dreptate.Nu puteam alerga atat de mult atunci.Eram la inceput ! Stiam ca este un proces de durata.Stiam ca am nevoie de antrenament.Stiam ca este cel mai greu la inceput.Si cu toate astea, nu puteam inca sa inving si sa merg mai departe.De fiecare data ma intorceam in zona mea de confort, dar de fiecare data parca mai suparat pe mine insumi.Parca deveneam mai frustrat cu fiecare nereusita.Si stiti de ce eram suparat ? Nu pentru ca nu puteam, ci pentru ca stiam ca pot dar nu aveam taria necesara sa merg pana la capat.Stiti care este diferenta intre un om care crede ca poate si unul care nu crede ? Modul in care gandeste !
   Henry Ford spunea cel mai adevarat lucru : Daca tu crezi ca poti sau crezi ca nu poti, ai dreptate in ambele cazuri! Eu aveam dreptate intr-o singura privinta - credeam ca pot!


  De fiecare data cand ma chinuiam sa alerg si sa depasesc distanta pe care o aveam de parcurs, brusc simteam cum mi se taie respiratia si parca tot corpul nu mai vroia sa ma ajute.Nici corpul dar nici mintea care imi gasea scuze de fiecare data !
   Daca as fi privit lucrurile asa, NU as mai fi alergat niciodata !

   Asta a fost atunci.Asa era la inceput.Doare.Si doare si mai rau daca renunti! Durerea este parte din noi.Ea ne ajuta sa crestem si sa ne bucuram de rezultate.Fara ajutorul ei nu am putea sa ne maturizam si viata parca nu ar mai fi la fel de provocatoare si plina de suspans.Cu cat durerea este mai mare cu atat increderea in TINE trebuie sa fie mai puternica.Fiecare pas pe care il faci este un pas catre libertatea ta interioara.

   Cu timpul am hotarat sa las in urma toate convingerile pe care le aveam in ceea ce priveste alergarea si sa invat de la zero totul.Am citit, am exersat, am intalnit oameni cu aceleasi provocari ca ale mele.M-am antrenat in continuare si incet au inceput sa apara si rezultate.In scurt timp am reusit.Am reusit sa alerg 21 de km nu doar o singura data ! Ba chiar de doua ori.Anul asta am terminat al doilea semimaraton si tot in acest an vreau sa termin maratonul.Iar cand o sa reusesc, pentru ca stiu sigur   ca o sa reusesc, am sa continui ! Pentru ca alergarea este la fel ca in viata - odata ce ai urcat o scara, deja vezi alt orizont.Un orizont care continua sa fie din ce in ce mai mare, mai viu si mai plin de speranta.In clipa in care ai prins gustul endorfinelor, al actiunii, al trairilor intense si al bucuriei de final, nimeni si nimic nu iti mai sta in cale.Parca te transforma in cu totul alta persoana si iti doresti de fiecare data alte provocari din ce in ce mai mari.

  Stau si ma gandesc ca toate acestea, in timp, contribuie la dezvoltarea mea ca persoana.Ma face sa-mi doresc sa fiu mai bun decat am fost ieri si putin mai atent la oamenii din jurul meu.Simt nevoia si vreau sa-i ajut, pt ca eu am trecut pe acolo si pot sa le ofer un punct de plecare, un plan, o mica motivatie sa schimbe ceva.Si mai pot sa spun ca infrangerea este adesea o situatie temporara atata timp cat nu renunti, pentru ca altfel poate deveni permanenta !!

Rezistenta mea continua la efort s-a schimbat , la fel s-a schimbat si rezistenta mea la schimbarile din jurul meu !