marți, 30 august 2016

Trecerea iadului pe doua roti necesita mai mult decat forta in picioare !




   Suntem in plin sezon de vara si toata lumea se gandeste la ce este mai frumos - concedii, relaxare, petreceri, bauturi reci asezonate cu o priveliste catre mare sau munte.Absolut normal pentru marea majoritate dintre noi.Dar NU si pentru mica majoritate ca mine ! :)
Eu am ales un alt mod de a-mi petrece timpul.Se cheama "Golesteti mintea de cuvantul nu pot".
Este putin mai greu la inceput dar cu timpul m-am obisnuit si in plus ma ajuta sa ma mentin in forma.Competitiile si sentimentele generate de miscare mi-au atras mereu celulele corpului ca un magnet.Unii isi doresc relaxare prin repaus, altii isi doresc relaxare prin miscare.Este tot ca un fel de vacanta doar ca la o intensitate marita.Acum fiecare are propriile principii de viata si nu trebuie sa judecam pe nimeni dupa alegerile pe care le face, mai ales atunci cand nu intelegem despre ce este vorba.Pentru ca de cele mai multe ori, lucrurile pe care nu le intelegem le judecam.

Cum am ajuns aici si de ce ?



   Aventura a luat nastere relativ simplu.In drumul meu spre "DubluIron" aveam nevoie de anduranta pe care urma sa o castig in timp.Recunosc ca nu am fost suficient de pregatit anul acesta iar distantele acelea ma cam speriau.Dar lucrurile au mereu o cale de rezolvare.Vorba aceea - cine nu crede in magie nu o va gasi niciodata! Asa am dat peste cei de la Randonneurs - România care au facut o treaba minunata cu brevetele de anduranta.

 Un “Randonnée” (sau Brevet) este un tur ciclist organizat în care participanții parcurg un traseu nemarcat (cu distanța cuprinsă între 200 și  1.400 km) trecând prin puncte de control stabilite de organizator, având ca obiectiv terminarea evenimentului într-un timp limită.
  La un astfel de eveniment sunt foarte putine persoane care se aliniaza la start.Dar cu siguranta sunt foarte putini si cei care cauta sa-si depaseasca limitele.Eu am vrut sa le depasesc pentru ca sunt o fire curioasa.Iar atunci cand esti curios gasesti o gramada de lucruri interesante de facut! Ca de exemplu sa pedalezi 600 de km pe o caldura de peste 40 de grade.
  Am riscat putin sa-mi depasesc limitele, care nu de curand se situau la un maxim de 300 km pedalati intr-o singura zi.Acum ma uit in urma si imi vine sa rad la cat de obosit eram dupa acei kilometrii.Ce repede se schimba lucrurile! Cateodata transformarea ma ia pe nepregatite! Dar atunci cand fac lucrurile din inima ele au o putere mai mare de a se manifesta si in exterior.

   Drumul
  Era o dimineata promitatoare a zilei de 30 Iulie 2016.Startul mai avea de astepat pana rezolvam cu procedurile logistice.Participantii erau relaxati si odata cu ei un sentiment placut de aventura prindea contur.Uitasem pentru moment ca ma asteaptau cateva sute de kilometrii de pedalat si ma simteam de parca totul avea sa se termine foarte usor si fara evenimente neplacute.
 Timpul trece repede si plecam tare in aerul rece al diminetii.Este putin trecut de ora 5.Toata energia disponibila trebuie sa o ponderez sa fie suficienta pentru tot drumul.
  Destul de repede se formeaza cateva plutoane de ciclisti care se duc mai tare si mentin o trena care ma depaseste fizic.Nu imi fac griji! Raman mai in urma cu partenerul de drum si pastram amandoi o viteza medie de 30-35 km/h.Suficient cat sa ne ajute sa inaintam fara sa obosim prea tare.Este un drum lung si stiu ca avem nevoie de orice strop de energie ca sa ajungem la final.
  Kilometrii trec foarte repede pana ce caldura incepe sa isi faca simtita prezenta.De aici lucrurile incep sa prinda o alta culoare, sau mai degraba sa se decoloreze.Sudoarea de pe fata mea incepe sa devina din ce in ce mai vizibila si aerul cald din plamani nu mai are acelasi randament sa trimita oxigenul catre muschii picioarelor.Las capul jos si incep sa ma gandesc... Da! Bineinteles ca este greu! La ce te asteptai ?! Greul de abia acum incepe! Daca era asa usor toata lumea era aici sa se distreze! Dar nu este! Aici esti numai tu si cu tine! Si nu uita! Greul, este acel lucru care il face memorabil.
  Pe masura ce inaintam problemele deveneau tot mai prezente.Mainile cedau sub greutatea corpului, fesierii mei incepeau sa se inflameze, ochii deveneau tot mai mici, exigenul tot mai putin, motivatia se topea sub razele puternice ale soarelui.Sunt momente in care regret ca m-am aventurat asa de mult, sunt momente in care imi vine sa renunt pur si simplu.Imi vine sa ma intorc sa stau relaxat si doar sa privesc pe altii cum fac lucrurile grele.
Dar stiu ca mai important este ca eu sa trec prin ele.Pentru ca la o cursa de anduranta de acest nivel conteaza foarte mult pregatirea mentala si mai putin forta in picioare.Aici conteaza puterea de caracter si cum reusesc sa devin mai puternic prin modul in care ma agat de gandurile din mintea mea.De multe ori gandurile sunt ca si apa.Ele vin si pleaca.Ceea ce ramane esti TU. Experientele vin si pleaca.Dorintele, durerea, fericirea, toate acestea trec.Ramane doar persoana sculptata de aceste trairi.Ele sunt transformarile de care avem nevoie in dezvoltarea noastra.Ele ne dau un scop si ne invata despre propria persoana.Ne ajuta sa experimentam si sa traim mai intens.Ne ajuta sa fim mai constienti si mai prezenti.
Sunt lucruri mici care fac diferenta.Sunt lucruri mici care m-au invatat sa nu abandonez si sa scot la suprafata tot ce este mai bun.In aceasta cursa singurul meu aliat a fost rabdarea.Trebuie sa invatam sa avem rabdare cu lucrurile grele si sa le confruntam pe bucati mici.Altfel ele reusesc sa ne doboare psihic si sa ne faca sa renuntam la lupta.
  Asa ca am avut rabdare cu greutatile! Am avut rabdare sa iau pauze suficiente pentru hidratare si mancare.Chiar daca opream mai des, o gura de apa rece imi tinea moralul ridicat si crestea considerabil sansele sa merg mai departe.Am avut rabdare cu soarele prea puternic, cu traficul, cu drumul plin de gropi, cu kilometrii care treceau din ce in ce mai greu.Dar cel mai important am avut rabdare cu mine.Cateodata rabdarea poate fi foarte amara, dar roadele ei in timp sunt foarte dulci.
   La venirea noptii, aerul rece ne-a accelerat putin ritmul si am ajuns in siguranta in locatia unde trebuia sa facem o mica pauza de somn, hidratare si mancare.Am stabilit sa ne odihnim 2-3 ore si sa plecam imediat inainte ca soarele sa isi faca simtita prezenta.Aici a fost pentru prima data cand am dormit afara in iarba asa cum eram imbracat fara sa imi pese de nimic.Nici macar ceva sa ma invelesc nu am folosit.Nu mai contau vietatile din iarba, frigul din timpul noptii, conta numai sa ma odihnesc.O senzatie de amorteala placuta imi inunda tot corpul si adorm in cateva secunde.
  Trezirea a fost cel mai urat cosmar! Totul era foarte sumbru in jurul meu si parca traiam in alta realitate.Sentimente amestecate de durere, oboseala si placere incercau sa-mi porneasca motivatia interna.La plecare, pana sa ma incalzesc, simteam durerea insuportabila de la statul pe bicicleta.Cativa kilometrii i-am pedalat fara sa stau in sa.Apoi am reintrat in ritmul normal.
  Ultimii kilometrii au fost cei mai intensi.Caldura parca manca din motivatie cu fiecare metru pe care il faceam.Niciodata nu cred ca m-am bucurat mai tare la pancarda aceea de tabla care ne anunta ca intram in Bucuresti.Era cel mai frumos lucru pe care l-am vazut dupa 600 de kilometrii de pedalat.

Concluzii ?
  Iubeam acum totul legat de oras, de la oameni pana la masini.Apreciam fiecare lucru care mi-a lipsit in aceasta cursa.Sunt cumva renascut si vad lucrurile diferit.Acesta este si motivul pentru care apreciez foarte mult miscarea.Ma ajuta sa lucrez cu mine.Pentru ca in final experienta nu tine de forta in picioare, tine mai mult de forta interioara! Traversarea acestui iad pe doua roti m-a ajutat sa vad cat de ironica este viata cateodata - ai nevoie de tristete ca sa poti intelege mai bine ce este bucuria, ai nevoie de durere ca sa poti aprecia mai mult placerea.