vineri, 29 ianuarie 2016

Sky Run - Drumul spre cer este mai frumos, atunci cand porneste din inima TA !

    In sport, ca si in viata, este mult mai greu sa urci decat sa cobori ! Iar cand mai ai si 34 de etaje de parcurs, preferi de multe ori mijloacele mai comode. Cam asa stau lucrurile cu majoritatea dintre noi! Preferam calea mai usoara. Ne plac scurtaturile si mijloacele rapide sa ajungem in varf.Fugim de lucrurile care presupun mult timp si efort.Si uite asa pierdem din vedere bucuria drumului si uitam sa apreciem ceea ce conteaza mai mult - adica insasi calatoria ! Dar oricat de mult s-ar murdari un lucru, putem oricand sa il curatam cu putina vointa.Sau cel putin putem incerca.Asa ca intr-o zi speciala de 23 Ianuarie 2016, impreuna cu o echipa minunata de colegi din cadrul clubului nostru sportiv Catena Racing Team am hotarat sa intram in noul an cat se poate de curati. Atat pe interior cat si pe   exterior !

CRT
Echipa CATENA RACING TEAM

   Am ales o provocare diferita si in acelasi timp foarte speciala. Competitia se numeste Sky Run si consta in alergarea a 34 de etaje pana in cel mai inalt punct din Bucuresti. Ajunsa deja la a treia editie, cursa in sine abordeaza o provocare cu totul noua in peisajul experientelor sportive de pana acum. Nu stiu cati dintre voi considera urcatul pe scari un blestem. Sunt sigur ca nu sunt putini. Dar ma bucur enorm sa vad persoane pentru care ascensorul face parte din categoria obiectelor cu rol decorativ. Nu a fost deloc usor sa parcurgem toate cele 680 de trepte cat a presupus inaltimea de 119 metrii a cladirii Sky Tower, dar sunt, cu siguranta multe alte lucruri noi pe care le-am invatat pe langa efortul propriu-zis.

  Cum a fost pentru mine competitia ?

   Startul a fost in pereche de cate doua persoane la un interval de timp de 20 de secunde. Am inceput urcarea cu mult entuziasm si parca uitasem de aerul ventilat care imi facea probleme cand inspiram. Ma simteam destul pregatit si aveam o usoara senzatie de gol in stomac. Am plecat intr-un ritm lejer si am crescut pe parcurs. Etajele scadeau rapid, dar, la fel de rapid scadea si forta muschilor din picioare. Cu fiecare treapta le simteam mai grele si inflamate. Cu fiecare treapta durerea se muta de la un picior la altul. Era ca un joc subtil. Intre durere si placere, intre inima si ratiune. Aerul pe care il trageam puternic in piept incepea sa-mi inflameze si sa-mi usuce gatul. Senzatia de care uitasem la inceput, din cauza entuziasmului, incepea incet sa isi faca simtita prezenta. Treceam in graba pe langa multi colegi si incercam sa mentin ritmul constant. La un moment dat am simtit o usoara ameteala. Diferenta de nivel agrava starea de epuizare in care ma aflam. Nu am avut timp sa-i dau importanta si am fortat. Aveam planuri mari sa-mi depasesc vechiul record de anul trecut.
   Mi-am ridicat ochii din pamant si am vazut numarul etajului 32. Senzatia mea imediata a fost asemanatoare unui dus cu apa rece intr-o zi calduroasa de vara. Stiam deja ca sunt aproape. Dupa ce am trecut linia de finish, am luat in graba medalia si un pahar cu apa apoi am cazut secerat la pamant. Nu mai aveam nici un fel de control in picioare. Totul se invartea cu mine. Eram ca intr-un carusel in care tineam ochii inchisi. Lumea se agita in jurul meu iar eu nu puteam sa fiu deloc atent. Senzatia de ameteala insista mai mult din cauza intensitatii efortului depus. Imi doream sa se opreasca cateva minute sa ma pot bucura de peisaj.Imi adun fortele si ma ridic. Am privit prin geam iar afara totul era alb si in miniatura. Parca ma uitam la un tablou imens ce insufletea o vesela poveste de iarna.
   Dupa ce mi-am revenit putin in simturi, la premiere am aflat si vestea cea mare. Am reusit si m-am clasat pe locul 3 la categoria mea de varsta cu timpul de 4 minute si 26 de secunde. Ma gandesc ca am inceput anul destul de promitator si acum ma simt nevoit sa mentin standardul ridicat.


Premiere Sky Run - Corporate
   Exista aici o vorba care spune ca linia care separa victoria de esec este la fel de subtire ca o muchie de cutit.Un singur centimetru, un singur pas, o singura treapta in plus ne mai desparte de marea cotitura a vietii. Iar odata ce pasim dupa acel colt, vom intra pe bulevardul principal. Unul plin de provocari din ce in ce mai frumoase. Eu cred ca fiecare are bulevardul lui. Poate cu trepte mai multe sau mai putine. Poate putin mai tarziu sau mai devreme. Nu conteaza! Important este sa ajungem acolo si sa nu abandonam lupta. Pentru ca sarcina noastra principala este sa cautam si sa ridicam barierele pe care le-am construit singuri si care ne impiedica sa urcam acolo unde ne dorim.


   Iar spre final, cand lupta se-apropie, te rog, nu uita ! De multe ori calea cea mai rapida de a lega pamantul de cer esti TU ! Iar calatoria, indiferent de destinatie trebuie sa porneasca intotdeauna din INIMA TA ! :)